Coronavirusul a ocupat scena. Impactul psihologic explicat de coregraful Arcadie Rusu

FOTO: Kamelia Darie
FOTO: Kamelia Darie

Spectacolele de teatru, operă sau concertele s-au mutat online în această perioadă de distanțare socială. Am vizitat muzee din întreaga lume în tururi virtuale, am dansat pe tik tok. Există avantaje, poate avem nevoie de povești mai mult ca oricând, dar și dezvantaje, întrucât emoția transmisă online este cu mult diluată, iar impactul psihologic, emoțional, relațional, spiritual va lăsa, cu siguranță, urme deloc de neglijat.

L-am invitat pe Arcadie Rusu, coregraf și manager al Linotip – Centru Independent Coregrafic, să răspundă la câteva întrebări legate de toate aceste aspecte: 

Care sunt costurile ascunse ale acestor schimbări?

Cum ar fi să ne imaginăm invers lucrurile, dacă am trăi un moment în care, brusc, ar dispărea internetul, tv-ul, cinematografele? Am vrea să vedem un film, dar ar fi interzis din cauza unei pandemii vizuale, cum ne-am adapta,  am face film radiofonic? Atunci s-ar mai numi film? Publicul vine la spectacole sau concerte special pentru experiența unică a fenomenului de a face parte și de a trăi împreună cu artiștii toate emoțiile unui act care se desfășoară doar în prezent. Spectatorul este martorul viu și face parte din proces, reacționează la dramaturgie, la replici, sau se lasă purtat de poveste ca și cum ar face parte din ea, iar acest lucru se întâmplă de mii de ani.

E un proces, până la urmă, în care avem nevoie unii de alții. Artiștii din zona „Artelor Scenice” cunosc foarte bine diferența dintre a juca în fața unei săli goale și energia pe care ți-o dă publicul care ar umple o sală de spectacol.

Oricât de profesioniști am fi, din momentul în care apare un singur spectator viu în față lucrurile se schimbă, prin urmare transmisia unui spectacol pe internet pierde tocmai cel mai important lucru, conexiunea.

Până la urmă, orice tip de adaptare aduce ceva nou, ceva diferit, dar deocamdată suntem la capitolul încercări.

Ce ar trebui să învățăm din tot ce trăim acum și cu ce rămânem după această perioadă?

Ne-am trezit pur și simplu, cu toții, în fața unui flux foarte de mare de informații  în care se tot încearcă adaptarea evenimentelor live la mediul online.

Dintr-un punct de vedere este normal și înțeleg pe deplin efortul tuturor celor care o fac, numai că acest online e un fel de televiziune în care fiecare individ are propria lui emisiune care poate fi despre orice.

Plecând de la ideea de a împărtăși o experiență/poză/video cu prietenii din lista personală s-a ajuns la un soi de disperare, în care parcă fiecare persoană, în felul ei, încearcă să atragă atenția că există. De aceea cred că, uneori, putem deveni foarte insistenți cu multiplele postări zilnice pentru că, undeva, în interiorul nostru credem că acest gest ne asigură o ancoră în prezent sau, mai mult, simțim nevoia să îi inspirăm pe alții. Iar dacă e așa, atunci consider că ar trebui să fim atenți DE CE și CU CE îi putem inspira pe alții.

 

Ce putem, însă, învața sau reaminti este că, pe cât de puternici suntem pe deoparte, pe atât de fragili suntem pe de alta, iar dacă înțelegem că nimic nu ne aparține, atunci nu am mai trăi cu teama că am avea de pierdut ceva.

 

Vor fi relațiile interumane transformate complet odată cu această criză care ne aduce față în față cu toate vulnerabilitățile unui sistem nepregătit și, totodată, cu cele mai adânci frici? În contextul actual, ce ar presupune revenirea la „normalitate”?

Sistemul nu este pregătit și nu cred va fi pregătit vreodată… Sunt mulți oameni care tac și fac, care nu au nevoie de like-uri pe Facebook, de stele pe strada recunoștinței, ci de puterea exemplului care poate fi în fiecare dintre noi. Ce putem, însă, învața sau reaminti este că, pe cât de puternici suntem pe deoparte, pe atât de fragili suntem pe de alta, iar dacă înțelegem că nimic nu ne aparține, atunci nu am mai trăi cu teama că am avea de pierdut ceva. Relațiile umane se vor schimba doar pentru cei care au înțeles că generozitatea, respectul și iubirea aproapelui sunt gesturi supreme. În rest, expresiile „Te pup” sau „Sărut mâna” sunt de multă vreme simbolice.

Pe de altă parte, dacă facem un pas în lateral și privim mai atent la „normal-ul” la care ne dorim să ne reîntoarcem, știm cu toții cât de diform și deficitar este. Poate că, odată cu dispariția pandemiei, vom încerca să fim mai atenți, mai buni.

Poate pare nesemnificativ, dar exemplul fiecăruia dintre noi de a face lucrurile mai bine în pătrățica noastră poate aduce o schimbare în mai bine, iar asta nu depinde de pandemie.


Linotip – Centru Independent Coregrafic e un fel de acasă pentru echipa din spatele lui și un fel de acasă pentru cei care participă la evenimentele pe care le organizează. Efectele pandemiei se fac resimțite mai ales în sectorul artiștilor independenți, care în această perioadă au fost nevoiți să își suspende activitatea. 

În ultimii 3 ani și jumătate am reușit împreună să construim o sala de spectacole și să o menținem activă prin participarea la evenimente, dar și să o dezvoltăm atât la nivel tehnic cât și cultural, prin updatarea constantă, prin crearea de producții noi și programe educaționale care să promoveze artiștii și dansul contemporan în Bucureșți și în țară. Deoarece Linotip se susține în totalitate din vânzare de bilete și servicii artistice, Covid-19 și anularea evenimentelor ne pune într-o mare dificultate în ceea ce privește plata chiriei și asigurarea unui minim de venituri pentru echipă în perioada imediat următoare. Că să prevenim situația în care, prin neplata chiriei am fi nevoiți să închidem spațiul și să ne căutăm alte job-uri, apelăm la sprijinul tău, în funcție de posibilități, fie că va fi vorba de donații, un share pe social media sau alte forme de sprijin, implicarea ta va face diferența. Oferă cât poți, dacă poți și dă share sau povestește prietenilor tăi despre ce înseamnă Linotip pentru tine! Echipa Linotip

 

Pentru un viitor în care să #dansămîmpreună, Linotip – Centru Independent Coregrafic are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor. Pentru mai multe detalii despre modalitatea prin care puteți face donații intrați pe linotip.ro.

Informaţiile publicate de bmind.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *