Regăsirea pasiunii în cuplu în vremuri de criză

Cum facem ca în momentele dificile să nu devenim defensivi cu partenerul de cuplu, cum (re)învățăm gesturile simple de afecțiune și cum învățăm să nu (mai) fugim de conversațiile dificile?

Într-o lume în care, de cele mai multe ori, cautăm vinovați pentru ce ni se întâmplă și ne luptăm mereu să împărțim dreptatea, cum învățăm să fim autonomi și, totuși, să răspundem nevoilor partenerului? 

Relațiile sunt provocatoare, iar momentele de criză sunt firești, însă binele nu vine de la sine. Este un efort comun prin care alegem să ne cunoaștem cu bunăvoință și compasiune, mai ales în momentele în care ne simțim vulnerabili.

Despre cum e dragostea în vremea coronavirusului am stat de vorbă cu psihoterapeutul de cuplu și familie dr. Gabriela Zboiu.

În contextul în care ne aflăm acum, cum facem față stresului cauzat de pandemia de coronavirus și cum ne afectează această izolare relația de cuplu?

Poate că unul dintre cele mai importante aspecte, mai ales în contextul actual, este acela că ambii parteneri sunt tensionați, îngrijorați, ambii trec prin aceleși nesiguranțe și același disconfort. Și dacă în alte situații de viață nu trece simultan, de data aceasta li se întâmplă ambilor aceleași lucruri în același timp. Prinși în propriile întrebări, frici și lupte este foarte posibil să uităm și/sau să ignorăm faptul că partenerul este la fel de neputincios. Fiind mai anxioși și mai irascibili îi vom cere acestuia grija și înțelegerea de care avem nevoie, însă avem nevoie să primim toate acestea de la o persoană care nu ne poate oferi cele cerute pentru că se afla, la fel ca noi, într-un moment vulnerabil. 

O înțelegere sporită a propriei persoane și a partenerului, oricât de simplu pare, poate fi un element indispensabil pentru depășirea, cu cât mai puține daune psihice, a perioadei de criză în care ne aflăm.

Cum avem grijă de relația de cuplu în această perioadă?

Dacă reușim, și nu înseamnă că este ușor, dar, dacă reușim să avem și câteva gânduri mai raționale, dacă reușim să fim mai atenți la noi înșine, să ne înțelegem și să ne acceptăm fricile, spaimele, îngrijorările, dacă ne dăm voie să fim afectați de ceea ce se întâmplă și ni se întâmplă (și nu să negăm), poate vom avea aceeași atitudine și față de partener. O înțelegere sporită a propriei persoane și a partenerului, oricât de simplu pare, poate fi un element indispensabil pentru depășirea, cu cât mai puține daune psihice, a perioadei de criză în care ne aflăm. 

Cum gestionăm momentele când partenera/ul e anxios/anxioasă?

Poate că „a-i da voie” să fie anxios, a-l lăsa să trăiască și să se exteriorizeze este un prim pas. A nu-i nega starea, a nu-l acuza pentru ce simte poate fi de ajutor. Putem să fim de acord cu partenerul când acesta are un moment, firesc poate, de slăbiciune și de neîncredere în forțele proprii sau în viitor. Dacă putem, în sensul de forță psihică, să fim alături de cineva care are o cădere psihică minoră, înseamnă că i-am oferit o mare parte din ceea ce are nevoie: acceptarea! Ceea ce greșim în astfel de momente, cei mai mulți dintre noi, este faptul că încercăm să minimalizăm și chiar să negăm anxietatea celuilalt, uneori ironizăm, uneori îl acuzăm de slăbiciune. Ca și cum oamenii ar trebui să fie doar puternici și neafectați de nimic. Toate acestea duc, de cele mai multe ori, la o mai mică exteriorizare a afectelor negative, dar la procesarea lor defectuoasă în interior. De aici până la somatizări și transformarea anxietăților banale în patologii nu sunt chiar mulți pași. 

Dacă între cei doi parteneri sunt prea puține puncte comune, dacă interesele sunt atât de diferite, dacă neînțelegerile sunt atât de adânci, atunci solitudinea este, de fapt, manifestarea rupturii emoționale dintre cei doi.

Cum îi oferim libertate partenerului trăind sub același acoperiș și, mai ales, când este nevoia de solitudine firească și nu reprezintă un pericol pentru relație?

Revin la câteva din cele spuse anterior – înțelegerea propriei persoane și un grad de maturitate sunt absolut necesare pentru a putea accesa această stare de libertate, mai ales în prezența celuilalt. Atunci când unul dintre parteneri poate să facă o activitate fără să se simtă vinovat și fără să fie acuzat că nu face toate lucrurile în comun (sau într-o sincronizare …imposibilă în realitate) libertatea/solitudinea pot fi trăite chiar și în izolare. Da, desigur, cu mai multe dificultăți decât înainte, dar se poate ca într-o seară, de exemplu, unul dintre parteneri să vrea să citească, iar celălalt să facă sport. Sau unul vrea să scrie, sau să vorbească la telefon cu prieteni/rude și celălalt vrea să vadă un film. Este un pericol, care exista dinainte de izolarea impusă de pandemie, dacă sunt prea puține puncte comune, dacă interesele sunt atât de diferite, dacă neînțelegerile sunt atât de adânci, atunci solitudinea este, de fapt, manifestarea rupturii emoționale dintre cei doi parteneri și cred că această situație accentuează ceea ce era deja, nu doar latent, între cei doi. 

Cum putem negocia și comunica asertiv astfel încât conflictele dintre cei doi parteneri să nu escaladeze?

Nu există o rețetă, însă tensiunile ar putea fi reduse prin acceptarea și înțelegerea propriilor tensiuni și apoi pe cele ale partenerului. Sigur, atunci când problemele sunt vechi și nerezolvate, iar situația actuală amplifică și oferă contexul potrivit, fiind izolați și împreună atât de mult timp, ca toate cele nespuse să fie scoase la lumină acum. Sau din nou scoase la lumină. 

Cât de importantă este împărțirea sarcinilor și menținerea rutinei în cuplu?

Este aproape obligatoriu, pentru o bună funcționare psihică, să avem individual o rutină și sarcini de care să ne ocupăm. Nu doar pentru a ne simți utili, dar pentru menținerea unei continuități psihice, obținută prin aceste activități de rutină. Stabilirea unor reguli, a unor repere, a unui program ne ajută atât individual cât și în familie. Necunoscutul, hazardul, lipsa de repere nu sunt ușor de trăit. Și cum exteriorul nu ne mai oferă (unora dintre noi) aceste elemente de care să ne agățăm va trebui să le construim sau să le găsim noi.

---

Pe Gabriela Zboiu o puteți cunoaște și prin intermediul cursurilor de dezvoltare personală pe care le susține online, utile pentru a putea depăși blocajele care sunt, de obicei, emoții nerecunoscute sau nevoi neîmplinite. Și pentru că uneori putem să acceptăm momentele grele și neplăcute ale vieții, iar alteori ne aruncăm, din diferite frici, în tot felul de relații, participând la acest curs puteți să înțelegeți cauzele alegerilor pe care le-ați făcut și v-au creat neplăcere și să găsiți direcții pentru rezolvarea unor chestiuni sensibile. Totodată, obțineți o certificare autorizată. Dacă sunteți interesați, aveți ocazia să vă înscrieți online până pe 28 aprilie. 

Mai multe informații aici.