Coronavirusul a ocupat scena. Impactul psihologic explicat de Ștefan Teișanu

Spectacolele de teatru, operă sau concertele s-au mutat online în această perioadă de distanțare socială. Am vizitat muzee din întreaga lume în tururi virtuale, am dansat pe tik tok. Există avantaje, poate avem nevoie de povești mai mult ca oricând, dar și dezvantaje, întrucât emoția transmisă online este cu mult diluată, iar impactul psihologic, emoțional, relațional, spiritual va lăsa, cu siguranță, urme deloc de neglijat.

L-am invitat pe Ștefan Teișanu, director al Centrului Cultural Clujean, să răspundă la câteva întrebări legate de toate aceste aspecte:

Care sunt costurile ascunse ale acestor schimbări?

Răspunsul la întrebarea asta o să-l aflăm în timp, mă tem că nu e ușor de dat un pronostic. Suntem cu toții preocupați să înțelegem aceste transformări, facem și noi, în cultură, fac și cercetători în medicină, psihologie, economie etc. studii privind impactul emoțional, social și economic al schimbărilor pe care le-a provocat criza noului coronavirus. Între timp putem încerca mici exerciții de observație fiecare. În funcție de răspunsul lor intern la efectele crizei, eu văd trei mari categorii de oameni: dintre cei privilegiați, cărora nu le lipsesc bunurile esențiale, văd oameni teribil de obosiți, mai obosiți decât erau înaintea izolării, deși munceau și atunci foarte mult, și văd oameni plictisiți de lunga așteptare; cred că și unii și ceilalți vor ieși din izolare cu izvoarele secate, cu ritmul frânt, cu probleme de aclimatizare, ca și cum ar fi uitat să meargă; cu toții vom avea nevoie de o perioadă de refacere, de readaptare, vom avea nevoie de distanță față de întâmplările de acum ca să le putem procesa în mintea noastră. A treia categorie e cea a subprivilegiaților, care nu au, ca noi, confortul de a-și pune asemenea probleme, trebuind să se preocupe, la modul complet lipsit de metaforă, de un acoperiș deasupra capului, de pâinea de zi cu zi. Marginali dintotdeauna, deși nu puțini, ei sunt și azi adevăratele victime ale crizei.

Am repetat mai mult și mai intens ca oricând colaborarea, solidarizarea, mobilizarea, ăsta e, pentru mine, marele câștig al acestei perioade.

Vor fi relațiile interumane transformate complet odată cu această criză care ne aduce față în față cu toate vulnerabilitățile unui sistem nepregătit și, totodată, cu cele mai adânci frici?

Mă îndoiesc profund. Pandemii au mai fost și omul nu s-a schimbat în esență. La scala istoriei, criza de acum e un fapt minuscul pentru spiritul uman, capabil întotdeauna de salturi uimitoare: așa cum putem sta luni de zile închiși în casă ca și cum e cel mai normal lucru de pe lume, tot așa putem și trece peste cele mai grele și dureroase întâmplări. Cred că o să o facem și de data asta. Vulnerabilitățile pe care boala ni le-a arătat au scos, în perioada asta, și lucruri bune din noi toți: s-au mai îndreptat legi și bugete, s-au mai legat relații între instituții și societatea civilă și, în primul rând, s-a mai întârit societatea civilă. Am repetat mai mult și mai intens ca oricând colaborarea, solidarizarea, mobilizarea, ăsta e, pentru mine, marele câștig al acestei perioade. Moștenirea pe care ne-o lasă e în forma unor mici nuclee civile sau public-civile de oameni care au acum mai multă încredere unii în alții decât înainte. În aceste nuclee întărite sau noi stă speranța mea pentru cultura română și pentru societatea noastră în general.

Mi-ar plăcea să învățăm, ca societate, că munca artiștilor nu este un dat natural și că valoarea ei trebuie să o recunoaștem și prin efortul pe care se cuvine să-l facem ca să o putem accesa.

Arta ne poate da speranță, ne poate arăta diferite perspective prin care viața poate fi trăită și înțeleasă, iar în această perioadă de distanțare socială, cultura ne poate menține împreună, dând un sens comun poveștii în care ne aflăm. Ce ar trebui să învățăm din tot ce trăim acum și cu ce rămânem după această perioadă?

Nu cred că sunt mulți care, în perioada asta, să nu fi văzut mai multe filme, să nu fi ascultat mai multă muzică, să nu fi citit mai multe cărți ca înainte. Arta și cultura în general, în toate formele lor, ne-au adus confort, liniște, consolare, speranță. Mi-ar plăcea să învățăm, ca societate, că munca artiștilor nu este un dat natural și că valoarea ei trebuie să o recunoaștem și prin efortul pe care se cuvine să-l facem ca să o putem accesa. Când ai nevoie de un instalator nu-ți pui problema să nu-l plătești pentru munca lui, în schimb prea puțini și prea rar gândim la fel și despre artiști. Valoarea muncii lor a fost poate mai vizibilă acum ca altădată.

Am mai remarcat că mulți au și încercat mai mult ca altădată să scrie, să picteze, să compună, să cânte, să meșterească, toate ca expresii ale preocupărilor lor intime. Ar fi frumos să rămânem și cu asta: expresia artistică, fie că suntem profesioniști sau amatori, e o nevoie vitală pentru spiritul uman așa cum sunt setea și foamea pentru trup.

Ce înseamnă revenirea la „normalitate” și ce va presupune, de fapt, normalitatea în contextul actual?

Nu știu și nu cred că e cineva care să știe. Și poate că răspunsul vine chiar din asta. Ne aflăm, nu pentru prima oară și nici pentru ultima, în fața unei situații necunoscute: dacă ai 10 ani sau 70 de ani acum, ești la fel de neștiutor în privința a ce e de făcut. Probabil că soluția va fi, la fel ca în alte dăți, să mai avem un pic răbdare atunci când răbdarea pare că s-a terminat, să mai găsim puțină reziliență atunci când ni se pare că am rămas fără idei, să tot încercăm să ne trăim viața în noile condiții, oricare ar fi ele, până ne iese.

Ştefan este un antreprenor cultural interesat de dezvoltarea orașelor.

Este director al Centrului Cultural Clujean, ONG de cultură și dezvoltare urbană care are ca membri 95 de organizații și instituții culturale, universități, cluburi și clustere de afaceri, asociații ale societății civile, administrația locală și județeană și care este reponsabilă de un vast program cultural pentru dezvoltarea Clujului și a regiunii.

A fondat Asociația Fapte, organizatoare a festivalului Jazz in the Park și a altor evenimente culturale cu impact în comunitate, și Asociația Nord, organizație de dezvoltare comunitară înfiinţată la Darabani, oraşul său natal din Moldova. A fost președinte al AIESEC Cluj-Napoca și a pus bazele filialei locale a Junior Chamber International. În 2008 JA-YE Europe l-a numit „Tânărul Antreprenor al Anului în România”, pentru ca în același semestru organizația sa să dea faliment. De atunci și până azi nu a mai adunat nici premii și nici falimente semnificative.

Crezul său personal este că oamenii pot fi ceea ce îşi doresc să fie.

Share on Facebook